K***** I***** I********** R* S*
ReclamantS**** A**** G*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO S.A în contradictoriu cu pârâta S**** A**** G*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 708,83 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii electronice, precum şi suma de 50 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru încetarea prematură a contractului şi penalităţile de întârziere. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de comunicare. Cererea şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Sibiu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.10.2019.
Hotarare 4978/2019 din 04.10.2019Amână pronunţarea la data de 04.10.2019, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, astăzi, 27.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2019Amână pronun?area la 27.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2019pt completarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 21.06.2019