I** A**
ReclamantB***** M***** L** P***
PârâtU******* A************ T********** P*** P*****
PârâtAdmite excep?ia lipsei calită?ii procesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Blaj prin Primar. Respinge ac?iunea civilă formulată de reclamanta I** A** în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Blaj prin Primar, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. Respinge ac?iunea civilă formulată de reclamanta I** A** în contradictoriu cu pârâtul B***** M***** L** P***, având domiciliul necunoscut, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Blaj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 05.11.2020.
Hotarare 343/2020 din 05.11.2020Amână pronun?area la data de 05.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020Amână pronun?area la data de 04.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2020Amână pronun?area la data de 30.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020Amână pronun?area la data de 28.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2020Amână pronun?area la data de 23.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2020Amână pronun?area la data de 21.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020Amână pronun?area la data de 15.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2020Amână pronunţarea la data de 13.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.10.2020Amână pronunţarea la data de 06.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2020Amână pronunţarea la data de 29.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.09.2020Acordă termen la data de 14.09.2020, ora 13,00 pentru ca mandatarul reclamantei să-şi îndeplinească celelalte obligaţii impuse de instanţă.
Incheiere de sedinta din 20.07.2020Amână judecarea cauzei la data de 20.07.2020, ora 12.00
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Având în vedere măsurile luate prin Hotărârea Adunării Generale al Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Blaj nr.7 din 16.03.2020, măsuri stabilite pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID 19, se dispune preschimbarea termenul de judecată din data de 06.04.2020 la data de 15.06.2020. Se dispune citarea tuturor părţilor, după caz pe poştă, TDS şi/sau prin notă telefonică.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Acordă termen la data de 06.04.2020 la solicitarea apărătorului reclamantei. Menţine dispoziţia încheierii anterioare, prin care s-a pus în vedere reclamantei, prin avocat, să facă citarea pârâtului prin publicitate şi să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii şi a celorlalte obligaţii stabilite în sarcina acesteia prin încheierile anterioare.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020acordă termen la data de 10.02.2020, ora 9,30 pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă
Incheiere de sedinta din 14.01.2020în vederea continuării administrării probatoriului testimonial, acordă termen la data de 14.01.2020.
Incheiere de sedinta din 04.11.2019în vederea continuării administrării probatoriului testimonial şi pentru a da reclamantei posibilitatea de a-şi duce la îndeplinire toate obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa, acordă termen la data de 04.11.2019.
Incheiere de sedinta din 09.09.2019pentru a da reclamantei posibilitatea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina sa şi pentru administrarea probatoriului testimonial, acordă termen la data de 09.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019pentru a da reclamantei posibilitatrea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina sa, acordă termen la data de 04.06.2019.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019