R** & R** S***
CreditorD** A*****
DebitorAdmite cererea formulată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN - NARCIS şi, în consecinţă: Încuviinţează executarea silită provizorie în dosarul execuţional nr.1514/E/2019 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC PAŞCA CIPRIAN - NARCIS, având ca obiect cererea de executare silită formulată de creditoarea urmăritoare RCS & RDS, împotriva debitorului D** A*****, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 15267/2018 de la data de 28.11.2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosar nr.29019/4/2018, executorie de drept. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu pentru recuperarea sumei de 71,00 lei reprezentând cheltuieli de judecată, suma de 238, 75 lei reprezentând debit restant, penalităţi de întârziere aferente, în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere calculate începând cu data scadentă (30.09.2016) şi până la plata efectivă a debitului şi suma de 359,00 lei reprezentând contravaloare discountului acordat la încheierea contractului, şi suma de 300,00 lei taxa activare serviciu şi utilizare reţea, la care se vor adăuga cheltuielile de executare ocazionate cu efectuarea executării silite. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu azi, 13.11.2019. Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 13.11.2019
Incheiere de executare silita 1164/2019 din 13.11.2019