S********* G******* A******** S*
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S*
PârâtC****** C*********
IntervenientAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta AS********* G******* A******** S* în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE CITZ INSURANCE SA şi intervenientul forţat C****** C*********. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la scadenţă şi până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare a hotărârii, care se va depune, sub sancţiunea anulării, la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă, azi, data de 20.12.2019.
Hotarare 9318/2019 din 20.12.2019În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 20.12.2019, care se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod de procedură civilă. Pronunţată in sedinta publica, azi, data de 13.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.12.2019