B******* E****
InculpatS* M******* C****** S**
Parte vătămatăÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cpp rap. la art. 345 alin. 1,2 Cpp, constată că instanţa este competentă funcţional, personal, material şi teritorial, că a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU nr. 2627/180/2019 privind pe inculpatul BE , trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunilor de delapidare, faptă prev. şi ped. de art. 295 al. l Cod pen. raportat la art. 308 Cod pen. cu aplic. art. 35 alin. l Cod pen. şi fals informatic, faptă prev. şi ped. de art. 325 Cod pen. cu aplic. art. 35 al. l Cod pen, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C.pen., că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate. În temeiul art. 345 alin. 1,2 Cpp, respinge cererile şi excepţiile referitoare la neregularitatea întocmirii rechizitoriului şi la restituirea cauzei la PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BACĂU, formulate de inculpatul BE , ca nefondate. Dispune începerea judecăţii. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu azi 30.05.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara1294/2019 din 30.05.2019În tem. art. 391 al.1 cpp, stabileşte pentru data de 30.05.2019, termenul pentru pronunţarea hotărârii. Pronunţată în camera de consiliu, azi 16.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2019