M**** D*****
InculpatM**** A***
Parte vătămatăÎn baza art. 346 alin. (2) NCPP constată competenţa instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 849/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, privind pe inculpatul M.D, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 378 alin. (1) lit. c) din Cod pen. Constată legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, precum şi a actelor de urmărire penală efectuate în cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M.D. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, data de 17.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara22/2020 din 17.01.2020