C******** V*****
InculpatŞ***** S***** -*****
ApelantS******* C***** D* P**************** L*** D*******
Parte civilăŞ***** S***** -*****
Parte vătămatăÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj - împotriva sentinţei penale nr.115 din 07.05.2019 a Tribunalului Cluj, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate şi, pronunţând o nouă hotărâre, în aceste limite, Înlătură din sentinţa apelată dispoz. art.91-93 C.pen., art. 404 alin. 2 din C.pr.pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi cazurile de revocare a suspendării, precum şi dispoz. privind data începerii executării pedepselor accesorii şi complementare. Dispune executarea pedepselor aplicate inculpatului CV - pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art.32 rap. la art. 188 alin. 1 şi 2 din Codul penal, cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a şi b, art. 76 alin. 1 din Codul penal, art. 396 alin. 2 şi 10 din Codul de procedură penală, astfel: - pedeapsa principală de 2 ani şi 9 luni închisoare - în regim de detenţie; - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. h şi n din Codul penal, respectiv a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi a dreptului de a comunica cu persoana vătămată ŞSE - pe durata de 1 an - conf. art.68 alin.1 lit.c C.pen. (după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate); - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. h şi n din Codul penal - din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, începând de la 06.12.2018 la 07.05.2019. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii apelate. Stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 250 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din FMJ pentru av. GSJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 septembrie 2019.
Hotarare 896/2019 din 10.09.2019Ap : 10.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2019