Dosar 26308/325/2019 din 23.09.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26308/325/2019
Data dosar:
23.09.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C11P
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. (2) ?i alin. (10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Arma? Marius-Andrei, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 335 alin. 2 C.pen. (faptă din 18.05.2018). În baza art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen. a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 396 alin. (2) ?i alin. (10) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Arma? Marius-Andrei, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută de art. 335 alin. 2 C.pen. (faptă din 30.05.2018). În baza art. 67 C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen. a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. constată că infracţiunile care au făcut obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunile care au făcut obiectul următoarelor sentinţe penale: - Sentinţa penală nr. 264/12.06.2018 a Tribunalului Timi?, definitivă prin neapelare la data de 10.07.2018, definitivă la data de 21.06.2017, prin neapelare; - Sentinţa penală nr. 3788/25.07.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018; - Sentinţa penală nr. 5527/08.11.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018; - Sentinţa penală nr. nr. 1473/25.04.2019 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin Decizia penală nr. 719/A/24.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara - Sentinţa penală nr. 3392/29.10.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 03.12.2019, prin neapelare. În baza art. 89 alin. (1) C.pen. constată că cele două infracţiuni care au făcut obiectul prezentei cauze, precum şi cea care a făcut obiectul sentinţei penale nr. 3392/29.10.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 03.12.2019, prin neapelare, au fost săvârşite în termenul de încercare al amânării aplicării pedepselor stabilite prin: - sentinţa penală nr. 762/13.02.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2018 prin care s-a stabilit fa?ă de inculpat pedeapsa de 4 luni închisoare; - sentinţa penală nr. 154/10.04.2018 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2018, prin care s-a stabilit fa?ă de inculpat pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal men?ine anularea amânării aplicării pedepsei de 4 luni închisoare, stabilită prin s.p. nr. 762/13.02.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2018, astfel cum s-a dispus prin s.p. nr. 3788/25.07.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal, men?ine anularea amânării aplicării pedepsei de 1500 lei amendă penală, stabilită prin s.p. nr. 154/10.04.2018 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2018, astfel cum s-a dispus prin s.p. nr. 3788/25.07.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal, men?ine anularea amânării aplicării pedepsei de 9 luni ?i 10 zile închisoare ?i 1500 lei amendă penală, stabilită prin s.p. nr. 3788/25.07.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018, astfel cum s-a dispus prin s.p. nr. 1473/25.04.2019 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin decizia penală 719/A/24.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal, men?ine anularea amânării aplicării pedepsei rezultante de 5 luni ?i 10 zile închisoare ?i 1500 lei amendă penală, stabilită prin s.p. nr. 5527/08.11.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018, astfel cum s-a dispus prin s.p. nr. 1473/25.04.2019 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 719/A/24.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 97 alin. 1 Cod penal, men?ine anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 264/12.06.2018 a Tribunalului Timi?, definitivă prin neapelare la data de 10.07.2018, astfel cum s-a dispus prin s.p. nr. 1473/25.04.2019 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 719/A/24.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara. Decontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an 6 luni 20 de zile închisoare şi 1.500 lei amendă penală stabilită prin sentinţa penală nr. 3392/29.10.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 03.12.2019, prin neapelare şi repune pedepsele în individualitatea lor: - 4 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 762/13.02.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 13.03.2018; -1500 lei amendă penală, aplicată prin s.p. nr. 154/10.04.2018 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2018; - 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 264/12.06.2018 a Tribunalului Timi?, definitivă prin neapelare la data de 10.07.2018, pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000; - 8 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de art. 334 alin. 1 Cod penal prin s.p. nr. 3788/25.07.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 21.08.2018; - 4 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 5527/08.11.2018 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 04.12.2018, pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute de 335 alin. 2 Cod penal; - 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1473/25.04.2019 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 719/A/24.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute 335 alin. 2 Cod penal; - 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 1473/25.04.2019 a Judecătoriei Timi?oara, definitivă prin neapelare la data de 719/A/24.06.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pentru săvâr?irea infrac?iunii prevăzute 335 alin. 2 Cod penal; -6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3392/29.10.2019 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 03.12.2019, prin neapelare. Înlătură provizoriu sporul de 10 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 89 alin. 1 Cod penal, art. art. 97 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. d şi e Cod penal, contope?te cele două pedepse de câte 8 luni închisoare aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate pentru faptele concurente sus menţionate, cu privire la care s-a dispus şi s-a menţinut anularea amânării aplicării pedepselor, respectiv anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an şi 4 luni închisoare (o treime din suma pedepse cu închisoarea), inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de de 1 an şi 2 luni închisoare, la care adaugă pedeapsa de 1500 lei amendă penală (150 zile - amendă x 10 lei), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare ?i 1500 lei amendă penală, cu executare în regim de deten?ie. Constată executată pedeapsa amenzii penale de 1.500 lei aplicată prin s.p. nr. 154/10.04.2018 a Judecătoriei Deta, definitivă prin neapelare la data de 27.04.2018, conform chitanţei seria TS621 nr. 10000548267/12.11.2019 emis[ de Trezoreria Timişoara. În baza art. 45 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. În baza art. 45 alin. (5) C.pen aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) ?i i) C.pen. a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C.pen. În temeiul art. 40 alin. 3 C. pen., art. 72 al. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată din data de 25.06.2019 la zi. Anulează M.E.P.Î. nr. 4111/03.12.2019 emis de Judecătoria Timişoara, urmând a se emite un nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta sentinţă. În baza art. 274 alin. 1 teza finală dispune plata sumei de 217 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş reprezentant onorariul parţial al apărătorului din oficiu, doamna avocat Ene Geoană Sabrina, conform delegaţiei 325/2020. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (dintre care 700 lei în cursul urmării penale şi 400 lei în cursul judecăţii). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.02.2020.

    Hotarare 344/2020 din 04.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea pentru data de 04.02.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C11P
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 28.01.2020, in vederea atasarii cazierului judiciar actuluzat al inculpatului, sentintele penale si MEPI emise pe numele acestuia.

    Incheiere de sedinta din 14.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD