C********* V* V*****
Inculpat1. În baza art. 396 alin.1, alin.2 Cod pr.pen. rap la art. 336 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.375, art.396 al.10 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul Cliuciovan Vasile, la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.67 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 3 luni. În baza art.65 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. În baza art.396 alin.1, alin.2 Cod pr.pen. rap la art. 335 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art.374 alin.4, art.375 alin.1, art.396 alin.10 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul Cliuciovan Vasile la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art.67 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 3 luni. În baza art.65 alin.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.38 alin.2 rap la art.39 alin.1 lit.b Cod pen., contopeşte pedepsele cu închisoarea şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, inculpatul urmând a fi condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare. În baza art.45 al.3 lit.a Cod pen. rap. art.67 al.1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 3 luni. În baza art.45 al.5 rap la art.45 al.3 lit.a şi art.65 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni, conform dispoziţiilor art.92 Cod pen. În baza art.93 alin.1 Cod pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi? la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit.b Cod pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Niţchidorf sau în cadrul SC Drumuri Municipale SA- Timi?oara, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art.68 alin.1 lit.b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.91 alin.4 Cod pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de nerespectare, respectiv neexecutare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, precum şi în cazul săvârşirii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni. În temeiul art.274 alin.1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 700 lei cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 30.10.2020.
Hotarare 2903/2020 din 30.10.2020Amână pronunţarea la data de 30.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020În temeiul art. 123 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/17.12.2015, amână pronunţarea la data de 28.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020Amână pronun?area la data de 14.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020Amână cauza în vederea emiterii mandatului de aducere. Termen: 29.09.2020, intervalul orar 10:00-12:30.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 43 alin. 2 din Anexa 1 la Decret, ia act de suspendarea de drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură în prezenta cauză.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020