Z** T**** T******* S**
PetentI************ D* S*** P***** C******** Î* T******** R***** - I************ T********* N** 1
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petenta Z** T**** T******* S**, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORT RUTIER, ca neîntemeiată. Menţine procesul-verbal seria ISCTR nr. 81152097 din data de 02.08.2018, ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ., azi, 20.11.2019.
Hotarare 5357/2019 din 20.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 20.11.2019, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 396 alin. (2) C. pr. civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2019În vederea comunicării înscrisurilor către petent.
Incheiere de sedinta din 03.09.2019În vederea citării intimatei cu menţiunea de a depune dovada de comunicare a procesului-verbal contestat şi întreg materialul probator la care se face referire în cuprinsul întâmpinării, respectiv 3 rapoarte generate de tahoscan.
Incheiere de sedinta din 04.06.2019