K***** I***** I********** R* S*
ReclamantD********* M*****
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 467,65 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu data cesiunii, respectiv 17.05.2016 şi până la data plăţii efective Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 123,12 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 06.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1121/2020 din 06.03.2020Amână pronunţarea la data de 06.03.2020, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 20.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2020