Dosar 26365/281/2019 din 05.12.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26365/281/2019
Data dosar:
05.12.2019
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2020 la ora 08:30

    Complet: CIV25 CC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea. Obligă pârâta la plata sumei de 570,64 lei către reclamantă, din care suma de 422,47 lei reprezentă contravaloare servicii, iar suma de 148,17 lei reprezintă contravaloare penalităţi de întârziere facturate, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate în raport de debitul principal, începând cu data de 29.05.2017 şi până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 50 lei, reprezentând reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Ploieşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 23.03.2020.

    Hotarare 1497/2020 din 23.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD