C**** V******
ReclamantS* E************ S*
PârâtM***** J****
IntervenientAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta C. V.(cu datele) în contradictoriu cu pârâta S* E************ S* (cu datele). Anulează Decizia nr. 53 din data de 13.02.2018 emisă de pârâtă. Anulează Decizia nr. 58 din data de 15.02.2018 emisă de pârâtă. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei numărul 53 din data de 13.02.2018. Obligă pârâta S* E************ S* la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi a primelor şi tichetelor de masă de care reclamanta a fost lipsită începând cu data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei 10.000 de lei, cu titlu de compensaţii băneşti pentru daune morale, respingând restul pretenţiilor cu acest titlu. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de către M. J.. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 07 mai 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 611/2019 din 07.05.2019Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 07 mai 2019, termen la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instantei şi la care pronunţarea va avea loc conform prevederilor art. 396 alin.2 Cod procedura civila.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2019Se acordă termen pentru comunicarea cererii de intervenţie cu părţile.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019se trimite prezentul dosar la completul Cfma7, complet investit cu soluţionarea dosarului Tribunalului Mureş nr. 590/102/2018
Rezolutietrimiterecompletinitial din 19.02.2019