B****** P****
ReclamantC***** D********* - P*** P*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu a Biroului de executări civile din cadrul Judecătoriei Suceava având ca obiect acţiune în constatare privind pe petentul Bure?ca Petru, şi pe intimata Comuna Dumbrăveni, cu sediul în comuna Dumbrăveni, jud. Suceava. Constată intervenită prescripţia executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 65 ore de muncă aplicată petentului Bure?ca Petru prin Sentinţa Civilă nr. 5815 din data de 10.12.2015 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 5264/314/2015. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei, astăzi, data de 11.07.2019.
Hotarare 3350/2019 din 11.07.2019