H***** E*** R***
InculpatM** C******* Ş*****
Parte civilăI. În temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C.p.p., Condamnă pe inculpatul H E R, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de de furt prev. de art. 228 alin.1 C.p. II. În temeiul art. 38 alin. 1 C.p., Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 – 234 alin. 1 lit. a) şi d) C.p., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 68/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 23741/211/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 314/10.03.2020 a Curţii de Apel Cluj. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b) C.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 9 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare în regim de detenţie. III. În baza art. 45 alin. 1, 3 şi 5 C.p., interzice inculpatului, alături de pedeapsa principală a închisorii, Cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută conform art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. (pedeapsă complementară aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 68/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca) Cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., care se execută conform art. 65 alin. 3 C.pen. din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. (pedeapsă accesorie aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 68/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca) IV. În baza art. 72 alin. 1 C.p., Scade din durata pedepsei principale de 3 ani şi 3 luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive din dosarul nr. 23741/211/2019, precum şi perioada executată în temeiul mandatului de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 68/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca, de la data de 05.10.2019 la zi. V. În temeiul art. 555 C.p.p., Anulează mandatul de executare nr. 82/10.03.2020 emis în baza Sentinţei penale nr. 68/2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi dispune emiterea, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a unui nou mandat de executare pentru pedeapsa rezultantă. VI. Latura civilă În temeiul art.. 397 alin. 1 rap. la art. 19 şi 25 C.p.p., cu reţinerea art. 1357 C.civ. şi art. 23 alin. 3 C.p.p. admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă M C Ş, în contradictoriu cu inculpatul H E R. Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 394,10 lei, cu titlu de daune materiale. VII. Cheltuieli de judecată şi alte dispoziţii Obligă pe inculpatul H E R la plata sumei de 350 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 47,98 lei în cursul urmăririi penale, iar diferenţa în etapa camerei preliminare şi a judecăţii) Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Imreh Emese Renata, în cuantum de 1495 lei, rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 30.10.2020.
Hotarare 817/2020 din 30.10.2020