A***** V*****
ReclamantL***** T******* " J*** B**** S*****
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâtul să calculeze şi să plătească în favoarea reclamantului drepturile salariale neacordate reprezentând gradaţia de merit pentru activitatea prestata în regim de plata cu ora, începând cu data de 01.09.2017 şi până la data prezentei hotărâri, precum şi în continuare, pe perioada deţinerii beneficiului gradaţiei de merit şi a menţinerii prevederilor legale aplicabile, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi cu dobânda legală penalizatoare începând cu data scadenţei fiecărui drept salarial lunar în parte şi până la data plăţii efective a acestor drepturi. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Hotarare 609/2019 din 22.04.2019