P**** V***** S**
DebitorÎn temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C. Pizza Veloce S.R.L. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului . În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar Prompt Insolv IPURL de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 39 (4) din legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează plata onorariului lichidatorului în cuantum de 5.000 lei plus T.V.A. ?i a cheltuielilor de procedură în cuantum de 105, 56 lei care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 39 (7) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare 349/2021 din 24.03.2021Citarea creditorilor prin BPI raportat la prevederile art. 174 din Legea nr. 85/2014
Incheiere de sedinta din 24.02.2021Admite cererea formulată de administratorul judiciar Prompt Insolv IPURL. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B ) din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei S.C. Pizza Veloce S.R.L. Numeşte provizoriu lichidator judiciar Prompt Insolv IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, a carui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art.145 alin.2 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 25 noiembrie 2020. În temeiul art.99 şi art.147 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la 4 ianuarie 2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 17 ianuarie 2021. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 8 februarie 2021. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 24 februarie 2021, cam. 66, ora 9. Stabileşte in sarcina lichidatorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator . Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art.151 din Legea privind procedura de insolvenţă Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare intermediara 923/2020 din 18.11.2020Proroga cererea de intrare in faliment a debitorului avand in vedere termenul de publicare a tabelului definitiv in BPI
Incheiere de sedinta din 23.09.2020Continuarea procedurii respectiv depunerea tabelului definitiv al creantelor
Incheiere de sedinta din 03.06.2020Evaluarea bunurilor debitorului
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Avand in vedere Hotararea nr. 2/2020 din 23.01.2020 a Adunarii Generale a Judecatorilor respectiv suspendarea activitatii judiciare a Tribunalului Bihor precum si procesul verbal al adunarii generale a personalului auxiliar de specialitate din data de 23.01.2020 privind suspendarea activitatii ca urmare a protestului
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Continuarea demersurilor din cadrul procedurii
Incheiere de sedinta din 20.11.2019Admite cererea formulată de debitoarea SC P**** V***** S** . În temeiul art. 71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC P**** V***** S** . În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Numeşte administrator judiciar provizoriu PROMPT INSOLV IPURL , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege. Fixează onorariul provizoriu în cuantum de 500 lei, în conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, retribuţia finală urmând a fi stabilita ulterior, in funcţie de decontul depus. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere administratorului judiciar ca în maxim de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă , se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 21 octombrie 2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 01 noiembrie 2019. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 20 noiembrie 2019. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 20 noiembrie 2019, cam. 66, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Executorie. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare.
Incheiereadmitereinprincipiu297/2019 din 05.09.2019