Dosar 2659/314/2019 din 14.03.2019

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2659/314/2019
Data dosar:
14.03.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatoarea U** P****** în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21.01.2020.

    Hotarare 247/2020 din 21.01.2020
  • Sedinta din data de 14.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 21 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 ianuarie 2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.01.2020
  • Sedinta din data de 07.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 14 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 ianuarie 2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2020
  • Sedinta din data de 23.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 7 ianuarie 2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 decembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2019
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 23 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 12 decembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 28 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2019
  • Sedinta din data de 12.09.2019 la ora 8:30

    Complet: C19
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 14 noiembrie 2019, pentru când contestatoarea primeşte termen în cunoştinţă prin apărător, în temeiul disp. art. 229 Cod procedură civilă. Intimatul, de asemenea primeşte termen în cunoştinţă, considerându-se că acesta cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită de funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei prin semnătură. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că societatea familială a contestatoarei şi-a încetat activitatea. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare, a estimării duratei de cercetare a procesului şi a probatoriului pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2019.

    Incheiere de sedinta din 12.09.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD