Dosar 2659/62/2019 din 16.07.2019

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2659/62/2019
Data dosar:
16.07.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.01.2022 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Respinge cererea

    Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 20.01.2021 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii GYERO POPA MIHAIL, SERBAN ELENA GEORGETA, DAVID ANDREA, SOFIAN VIORICA, BUGARIU GEORGETA, BIRĂESCU CĂLIN, CORNEA CORNEL, HOLERGA TUDOR, NASTEA MARIUS, ŞERBAN SANDA, GAŞPAR VIRGINIA, PURICE MIHAI FLORIN, POREA MIRUNA, ŢURLEA NICULINA, DUCA GHEORGHE, VEGHEŞ IOAN şi PANTILEMON IOANA DANIELA membrii ai SINDICATUL NATIONAL AL LUCRATORILOR DIN PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE toţi prin SINDICATUL NAŢUIONAL AL LUCRĂTORILOR DIN PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea formulată de reclamanţii GYERO POPA MIHAIL, SERBAN ELENA GEORGETA, DAVID ANDREA, SOFIAN VIORICA, BUGARIU GEORGETA, BIRĂESCU CĂLIN, CORNEA CORNEL, HOLERGA TUDOR, NASTEA MARIUS, ŞERBAN SANDA, GAŞPAR VIRGINIA, PURICE MIHAI FLORIN, POREA MIRUNA, ŢURLEA NICULINA, DUCA GHEORGHE, VEGHEŞ IOAN şi PANTILEMON IOANA DANIELA membrii ai SINDICATUL NATIONAL AL LUCRATORILOR DIN PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE toţi prin SINDICATUL NAŢUIONAL AL LUCRĂTORILOR DIN PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ A JUDEŢULUI BRAŞOV ca neîntemeiată. Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 05.01.2022.

    Hotarare 6/2022 din 05.01.2022
  • Sedinta din data de 22.12.2021 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 05 01 2022

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2021
  • Sedinta din data de 09.12.2021 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână pronunţarea

    amână pronuntarea la 22 decembrie 2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2021 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la 9 12 2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2021
  • Sedinta din data de 10.11.2021 la ora 9:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 25 11 2021

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2021
  • Sedinta din data de 15.09.2021 la ora 9:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    În vederea citării, în calitate de reclamanţi, a membrilor sindicatului, amână cauza la 10.11.2021 ora 9:30

    Incheiere de sedinta din 15.09.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 9:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica reclamantului un exemplar al înscrisurilor depuse de pârât, amână judecata cauzei la data de 15.09.2021, ora 9:30, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2021
  • Sedinta din data de 31.03.2021 la ora 9:00

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea de amânare formulată de reclamant, amână judecata cauzei la data de 12.05.2021, ora 09:30, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2021
  • Sedinta din data de 20.01.2021 la ora 9:00

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Pentru ca pârâta Direcţia Agricolă Judeţeană Braşov să depună la dosar înscrisurile solicitate prin nota de şedinţă depusă la dosar, amână judecata cauzei la data de 31.03.2021, ora 9:00, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2021
  • Sedinta din data de 18.11.2020 la ora 9:15

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Fa?ă de cererile de amânare formulate de păr?i, amână judecata cauzei la data de 20.01.2021, ora 9:00, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2020
  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedură cu reclamanta, amână judecata cauzei la data de 18.11.2020, ora 9:15, sala T5.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 15.07.2020 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de reclamant, amână judecata cauzei la data de 21.10.2020, sala T 5, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 15.07.2020
  • Sedinta din data de 20.05.2020 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Sedinta din data de 18.05.2020 la ora 8:30

    Complet: CAF6 - CC
  • Încheiere

    Preschimbă termenul de judecată din data de 20.05.2020, şi în consecinţă: Acorda termen de judecata la data de 15 iulie 2020, complet CAF 6, sala T5, ora 8.45, pentru când se vor cita părţile. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05. 2020.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2020
  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de reclamant, amână judecata cauzei la data de 20.05.2020, ora 8.30, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 12.02.2020 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Faţă de protestul organizat de judecătorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreştii şi al parchetelor de pe lângă acestea, văzând Hotărârea nr. 3/29 ianuarie 2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Braşov, şi faţă de faptul că prezenta cauză nu este urgentă, se acordă termen la data de 11.03.2020, sala T5, ora 8.30.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    În vederea administrării probei cu înscrisuri, amână judecata cauzei la data de 12.02.2020, ora 8.30, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 8:30

    Complet: CAF6
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, amână judecata cauzei la data de 04.12.2019, ora 8.30, sala T 5.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD