B******* T* I****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1, alin.2 Cod pr.pen. rap la art. 336 alin.1 Cod pen. cu aplicarea art.374 al.4 rap la art.375, art.396 al.10 Cod pr.pen., condamnă pe inculpatul Bucurici Ionu?, la pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.67 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b, Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani şi 6 luni. În baza art.65 al.1 Cod pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art.66 al.1 lit.a, lit.b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.91 Cod pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 10 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, conform dispoziţiilor art.92 Cod pen. În baza art. 93 alin. 1 Cod pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi? la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 Cod pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Timi?oara sau în cadrul SC Drumuri Municipale SA- Timi?oara, pe o perioadă de 75 de zile lucrătoare. În baza art.68 al.1 lit.b Cod pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin.4 Cod pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.274 al.1 Cod pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, data de 18.09.2020.
Hotarare 2385/2020 din 18.09.2020Amână pronunţarea la data de 18.09.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.09.2020Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 04.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.08.2020Amână cauza în vederea îndeplinirii unor obligaţii. Termen: 21.08.2020, intervalul orar 10:00-12:30.
Incheiere de sedinta din 23.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 43 alin. 2 din Anexa 1 la Decret, ia act de suspendarea de drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură în prezenta cauză.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020