K**** E****** S**
PetentC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S*
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta xx în contradictoriu cu intimatul xx. Modifică procesul verbal de contravenţie seria R19 nr.0164151/19.03.2019, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 910 lei cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra urmărilor ce se pot produce prin săvârşirea unor astfel de fapte şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.06.2020.
Hotarare 3699/2020 din 03.06.2020În temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 03.06.2020, pronunţare ce se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2020Preschimbă termenul de judecată acordat în cauza de la data de 17.03.2020 pentru data de 19.05.2020, C24, ora 08.30, pentru când se vor cita părţile cu menţiunile stabilite anterior. Măsura se va aduce la cunoştinţa părţilor, cât mai urgent posibil, prin mijloace de comunicare la distanţă sau prin intermediul agenţilor procedurali în cazul în care comunicarea prin alte mijloace nu este posibilă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020intimatul va depune la dosar documentele eferente sancţiunii aplicate prin procesul verbal şi petenta dovada achitării peajului.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020pentru administrarea probei cu înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019