A****** S*
ReclamantA*** R** S**
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ARGENTA S.A. În contradictoriu cu pârâta A*** R** S**. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1367,07 lei, reprezentând contravaloare chirie. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 100,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă pretenţiilor admise. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.10.2020.
Hotarare 9042/2020 din 23.10.2020Amână pronunţarea la data de 23.10.2020; pronunţarea se va face conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020Amână pronunţarea pentru data de 09.10.2020, pronunţarea hotărârii urmând să aibă loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020Pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Termen preschimbat!
Din oficiu, în baza art. 230 Cod procedură civilă, dispune preschimbarea termenului de judecată din data de 02.04.2020 la data de 18.06.2020, pentru când se citează părţile. Fără cale de atac. Data în camera de consiliu astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020