S********* Î************* P************* O** Î* N***** M******** D* S******* B******* M******* M******
ReclamantŞ***** G********* N****** C******** S**********
PârâtS. C. nr.422 /2020 Admite acţiunea formulată de reclamant Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Olt, în numele membrului de sindicat. Obligă pârâta către membrul de sindicat la calculul şi plata drepturilor salariale neacordate reprezentând majorarea salariului de bază cu 10%, începând cu data de 14.01.2019, sumă ce se va actualiza cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare aferentă la data plăţii. Obligă pârâta la plata pe viitor a drepturilor salariale cuvenite pentru predare simultană în învăţământul preşcolar, până la intervenirea unei cauze legale de încetare sau stingere a obligaţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi, 29.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 422/2020 din 29.06.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 240/14.04.2020.
Preschimbat termenul de judecată la data de 04.05.2020.
Incheiere de sedinta din 23.03.2020În temeiul art. 230 din Codul de procedură civilă, din oficiu, preschimbă termenul de judecată fixat de la data de 23.03.2020, la data de 04.05.2020, ora 10:30, sala 4, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată la data de 12.03.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână cauza la data de 23.03.2020.
Incheiere de sedinta din 10.02.2020