R*** G***** V*******
InculpatÎn baza art. 485 alin 1 lit. „a” Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila cu inculpatul R*** G***** V*******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art.2 alineat 1 din Legea nr.143/2000 (republicată) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu aplicarea dispoziţiilor art.35 alineat 1 cod penal, obiect al cauzei penale nr. 159/D/P/2018. În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (republicată) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art.35 alin. Cod penal, cu aplicarea art. 480 alin. 4 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R*** G***** V******* la pedeapsa principală de 1 (unu) şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1) lit. a) ?i lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat pe o durată de 1 an. În baza art. 54 Cod penal raportat la art. 65 alin. 1) ?i alin. 3) Cod penal ?i art. 66 alin. 1) lit. a) ?i lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit potrivit dispozi?iilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de proba?iune Brăila, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, dispune ca inculpatul să respecte următoarea obliga?ie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de proba?iune Brăila sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică Seroplant Brăila, ori în cadrul Consiliului Local Municipal Brăila – Serviciul de utilitate publică, administrare şi gospodărire locală Brăila. În baza art. 487 raportat la art. 404 alin. 2) Cod procedură penală, atrage aten?ia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere ?i a consecin?elor ce decurg din aceasta. În baza art. 487 raportat la art. 404 alin. 4) lit. d) Cod procedură penală ?i la art. 16 alin. 1) ?i alin. 2 din Legea nr. 143/2000 (republicată), confiscă de la inculpat: un grinder care a fost depus la Camera de Corpuri Delicte a IGPR- DCJSEO, cu Dovada Seria/Nr. DCJSEO-1047191, din data de 6 martie 2019. În baza art. 487 raportat la art. 404 alin. 4) lit. d) Cod procedură penală,la art. 16 alin. 1) ?i alin. 2 ?i art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (republicată), confiscă: cantitatea de 0,4 grame Rezină de Cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, aflată la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Constan?a, cu Dovada Seria/Nr. CT-627566, din data de 13 iunie 2019; cantitatea de 0,57 grame Rezină de Cannabis rămasă în urma efectuării analizelor de laborator, aflată la Camera de Corpuri Delicte a IGPR- DCJSEO, cu Dovada Seria/Nr. DCJSEO-1047191, din data de 6 martie 2019. În baza art. 274 alin. 1) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat,în sumă de 1500 lei,conform notei de cheltuieli ataşată. Cu drept de apel.
Hotarare 298/2019 din 17.12.2019