U******* A************ T********** M********* C***** D* A**** - P*** P*****
ReclamantC****** D* S********** A C************* D** C***** C***** D* C****** A R*******
PârâtAdmite acţiunea. Desfiinţează în parte Încheierea nr.23/30.03.2018, iar pe cale de consecinţă admite contestaţia şi anulează în parte Decizia nr. 41/23.10.2017, în ce priveşte punctul I 5 şi respectiv II 1. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 02 Noiembrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 664/2021 din 02.11.2021Amână pronunţarea la data de 02.11.2021. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 01 Noiembrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.11.2021Amână pronunţarea la data de 01.11.2021. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi, 18 Octombrie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal,în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.10.2021Menţine măsura suspendării. Cu recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 08 Martie 2021, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere suspendare din 08.03.2021Menţine măsura suspendării. Cu recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 27 Februarie 2020, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere suspendare din 27.02.2020În baza art. 413 alin. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3647/109/2018. Cu recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 27 Septembrie 2019, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere suspendare din 27.09.2019