G***** V* V*****
Inculpat intimat în apelul procuroruluiÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani împotriva Sentinţei penale nr. 259/17.10.2019, pronunţate de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. 2692/866/2019. În temeiul art. 423 alin. 1 din Codul de procedură penală, desfiinţează în parte sentinţa apelată, iar în rejudecare: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Gafiţa Vasile pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, de la 1 an şi 4 luni la 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Majorează termenul de supraveghere, stabilit în temeiul art. 92 din Codul penal, de la 2 ani la 4 ani. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.02.2020.
Hotarare 65/2020 din 07.02.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 07.02.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2020Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 21.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2020