B***** A************* D* A*********** D** R******
ReclamantM****** M****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 494.870 lei, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data introducerii acţiunii, 10.05.2019, şi până la plata efectivă. Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Hotarare 443/2019 din 26.11.2019Amână pronunţarea la data de 26.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2019Constată că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni. În temeiul art.258 Cod Procedură Civilă raportat la art.255 din acelaşi Cod încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă solicitată de către reclamant , pe care o constată administrată. Citează pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu, la adresa din cererea de chemare în judecată - f.2, cât şi la Penitenciarul Colibaşi –f.43. Amână judecarea cauzei la 12.11.2019. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019