C***** I******* - P*** P*****
PetentM****** I****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Ilişeşti-prin primar Avăsăloaie Florinel Răduţu, în contradictoriu cu intimatul M****** I****. Înlocuieşte amenda în cuantum total de 2000 de lei, aplicată intimatului prin procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PF, nr. 1020124, încheiat la data de 01.01.2019 de IPJ Suceava, cu 161 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Ilişeşti, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 161 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Ilişeşti, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.06.2019.
Hotarare 2794/2019 din 13.06.2019