C******** T****** C*******
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite cererea. Obligă pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei, cu luarea în considerare a veniturilor constând în „spor pentru condiţii deosebite” şi „spor pentru ore suplimentare atestate de adeverinţa nr. 369/07.03.2019 eliberată de Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii SA, începând cu data de 01.04.2019. Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile de pensie rezultate din recalculare conform prezentei hotărâri şi drepturile de pensie achitate efectiv, începând cu data de 01.04.2019. Respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 02.06.2020.
Hotarare 1357/2020 din 02.06.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 07.04.2020Lipsă parte/părţi, având în vedere Hotărârea adunării generale a judecătorilor nr. 4 din data de 03.02.2020, prin care s-a dispus suspendarea activităţii pe durată nedeterminată, va amâna cauza şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020Având în vedere Hotărârea nr.2/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti, prin care s-a hotărât suspendarea activităţii pe o perioadă nedeterminată, se va acorda un nou termen de judecată în fiecare dosar.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Amânat pentru a se depune înscrisuri la dosar.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019