C****** M****
InculpatC****** M******
InculpatÎn baza art.322 alin.1 C.pen, raportat la art.61 alin.2 şi alin.4 lit.c C.pen, cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen, condamnă pe inculpatul C****** M**** la pedeapsa cu amenda penală în sumă de 3.000 de lei, reprezentând echivalentul a 150 de zile-amendă (câte 20 de lei pentru fiecare zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Atrage atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare, potrivit art.63 alin.1 C.pen. În baza art.404 C.proc.pen, raportat la art.25 alin.3 C.proc.pen, dispune desfiinţarea, ca fiind false, a următoarelor înscrisuri: înscrisul intitulat contract de înstrăinare dobândire a unui mijloc de transport, datat 01.10.2018(fila 14 d.u.p), certificatul de înmatriculare, partea a II-a ( Zulassungsbescheinigung Teil II), seria VR nr.195086, pretins eliberat de către autorităţile germane ( fila 142 d.u.p), şi certificatul de înmatriculare, partea a II-a (Zulassungsbescheinigung Teil II), seria WM nr.071902, pretins eliberat de către autorităţile germane (fila 154 d.u.p). În baza art.274 alin.1 C.proc.pen, obligă inculpatul la 575 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.06.2020.
Hotarare 305/2020 din 24.06.2020Stabileşte termen pentru pronunţare în data de 24.06.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020În temeiul Decretului Pre?edintelui României nr. 195/2020, suspendă judecata.
Rezolutie din 14.04.2020Având in vedere Hotărârea nr. 3 din data de 31.01.2020, adoptată prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti nr. 2/21.01.2020, prin care s-a hotărât menţinerea formei de protest a suspendării activităţii de judecată până la data pronunţării de către Curtea Constituţională a României asupra controlului a priori de constituţionalitate referitor la proiectul legislativ adoptat privind abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, cu excepţia cauzelor în care s-au dispus măsuri preventive şi a cauzelor cu inculpaţi minori, constatând că prezenta cauză nu face parte din categoria celor exceptate, instanţa acordă un nou termen la 14.04.2020.
Incheiere de sedinta din 18.02.2020