N************* A*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C. pr.pen. condamnă pe inculpatul N************* A*****, , studii superioare, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, având ocupaţia de administrator la SC Siderius Construct SRL, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.la pedeapsa 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen., impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta, b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 zile, la una dintre următoarele două instituţii: Agen?ia Jude?eană pentru Plă?i ?i Inspec?ie Socială Timi? sau PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 C. proc. pen. şi ale art. 52 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş după evaluarea inculpatului. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi şi 500 de lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2020.
Hotarare 794/2020 din 10.03.2020Amana pronuntarea la data de 10.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.02.2020Amana judecarea cauzei la data de 28.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020Amana judecarea cauzei la data de 25.02.2020, avand in vedere Hotararea Adunarii Generale a Judecatorilor privind suspendarea activitatii.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020