I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A* )
ReclamantR** O*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta INTRUM DEBT FINANCE AG ( fostă INTRUM JUSTITIA DEBT FINANCE AG în contradictoriu cu pârâtul R** O***** şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 397,61 RON, din care 325,60 RON reprezentând debit principal, respectiv contravaloarea serviciilor prestate şi 72,01 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere, calculate conform prevederilor contractuale. Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 1.16 din Termenii şi condiţii generale ale contractelor încheiate de debitor, referitoare la obligarea la plata despăgubirilor pentru încetarea contractului înainte de termen. Respinge cererile reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 1103,52 lei reprezentând daune pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale şi 197,05 lei reprezentând taxa pentru nereturnare echipament. Obligă pârâta la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Judecătoria Sighişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, 08.10.2019.
Hotarare 150/2019 din 08.10.2019