S***** N* M******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatAdmite solicitarea formulată de reprezentantul pârâtei şi acordă nou termen, pentru a-i da posibilitatea să prezinte răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat şi obiecţiunile formulate de reclamantă la lucrarea depusă compartimentului de specialitate din cadrul instituţiei pe care o reprezintă, pentru a lua cunoştinţă de înscrisuri şi a formula un punct de vedere. Amână judecata cauzei la data de 04 aprilie 2023, pentru când se citează contestatoarea, cu copie de pe răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 ianuarie 2023, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 10.01.2023Admite cererea formulată de reprezentantul intimatei şi revine cu adresă către dna expert Voica Eugenia, conform dispoziţiilor date prin încheierea de şedinţă de la 23.02.2021, cu avertisment de amendă în cazul neîndeplinirii dispoziţiilor instanţei. Amână judecata la data de 10 ianuarie 2023, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 octombrie 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 11.10.2022Admite cererea formulată de dna expert Voica Eugenia şi revine cu adresă către aceasta, conform dispoziţiilor date prin încheierea de şedinţă de la 23.02.2021. Amână judecata la data de 11 octombrie 2022, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 mai 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 17.05.2022Repune cauza pe rol, având în vedere că nu mai subzistă cauzele care au dus la suspendarea judecăţii. Se emite adresă către dna expert Voica Eugenia, cu copie de pe obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză şi înscrisurile ataşate, pentru a răspunde la acestea. Amână judecata la data de 17 mai 2022, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 ianuarie 2022, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 11.01.2022În temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei, până la data la care reclamantul se va conforma dispoziţiilor încheierii din data de 28.05.2021. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată azi, 14.09.2021.
Incheiere suspendare din 14.09.2021Dispune înlocuirea dnei expert Oţet Nela Olga, motiv pentru care, în baza disp. art. 331 alin.1 şi 333 alin. 2 C.pr.civ., prin tragere la sorţi este desemnată expert Voica Eugenia (nr. 33 în lista experţilor contabili). Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 500 lei în sarcina contestatoarei şi se emite adresă către aceasta pentru a-l achita şi pentru a depune la dosar dovada în acest sens. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica numirea în cauză a expertului contabil Voica Eugenia. Amână judecata la data de 14 septembrie 2021, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 mai 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 28.05.2021Admite obiecţiunile formulate de intimată la raportul de expertiză efectuat în cauză, motiv pentru care dispune emiterea unei adrese către expertul desemnat, Oţet Nela Olga, cu copie de pe obiecţiuni şi înscrisurile ataşate, pentru a răspunde la acestea. Prin adresa emisă se solicită dnei expert şi să depună la dosar actele care au stat la baza întocmirii lucrării. Dispune emiterea unei adrese către intimată pentru a înainta actele care constituie dosarul de pensie al contestatoarei. Amână judecata la data de 28 mai 2021, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 februarie 2021, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Din oficiu, dispune comunicarea către părţi a raportului de expertiză efectuat în cauză, pentru a le da posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul lucrării şi pentru a formula eventuale obiecţiuni. Amână judecata la data de 23 februarie 2020, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 noiembrie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Dispune înlocuirea dnei expert Mutulescu Laura Elena, motiv pentru care, în baza disp. art. 331 alin.1 şi 333 alin. 2 C.pr.civ., prin tragere la sorţi este desemnată expert Oţet Nela Olga (nr. 24 în lista experţilor contabili). Emite adresă către noul expert desemnat prin tragere la sorţi, Oţet Nela Olga, pentru a efectua expertiza contabilă având ca obiectiv să se constate dacă intimata a respectat dispoziţiile sentinţei civile nr. 553/2019 pronunţată de Tribunalul Argeş la momentul emiterii deciziei de revizuire contestate şi la stabilirea punctajului mediu anual, iar în cazul în care aceste dispoziţii nu au fost respectate, să se calculeze eventualele diferenţe de drepturi de pensie. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării transferului onorariului în sumă de 700 lei stabilit în sarcina contestatoarei, din contul expertului Mutulescu Laura Elena, în contul noului expert numit în cauză, Oţet Nela Olga. Amână judecata la data de 17 noiembrie 2020, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 iulie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, conform art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României.
Amână judecata la data de 14 aprilie 2020, pentru când se citează contestatoarea. Menţine dispoziţiile date prin încheierea de şedinţă de la termenul anterior. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 ianuarie 2020, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Dispune emiterea adresei către expertul desemnat prin tragere la sorţi, Mutulescu Laura Elena, pentru a efectua expertiza contabilă având ca obiectiv să se constate dacă intimata a respectat dispoziţiile sentinţei civile nr. 553/2019 pronunţată de Tribunalul Argeş la momentul emiterii deciziei de revizuire contestate şi la stabilirea punctajului mediu anual, iar în cazul în care aceste dispoziţii nu au fost respectate, să se calculeze eventualele diferenţe de drepturi de pensie. De asemenea, se emite adresă şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului contabil Mutulescu Elena Laura. Amână judecata la data de 21 ianuarie 2020, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 noiembrie 2019, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri solicitată, iar pentru contestatoare şi proba cu expertiza contabilă. În baza disp. art. 331 alin.1 C.pr.civ., prin tragere la sorţi este desemnat expert contabil Mutulescu Laura Elena (nr. 28 în lista experţilor contabili). Se emite adresă către expertul desemnat, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză contabilă având ca obiectiv să se constate dacă intimata a respectat dispoziţiile sentinţei civile nr. 553/2019 pronunţată de Tribunalul Argeş la momentul emiterii deciziei de revizuire contestate şi la stabilirea punctajului mediu anual, iar în cazul în care aceste dispoziţii nu au fost respectate, să se calculeze eventualele diferenţe de drepturi de pensie. Stabileşte onorariul provizoriu în sumă de 700 lei în sarcina contestatoarei, adresa către expert şi către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş urmând să fie emise după depunerea la dosar a dovezii de achitare a acestuia. Se emite adresă către contestatoare pentru a i se comunica dispoziţiile instanţei cu privire la numirea expertului şi obligaţia de a achita onorariul de expert stabilit. Amână judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2019, pentru când se citează contestatoarea. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 octombrie 2019, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019