T****** N******
ReclamantU******* A************ T********** B**** - P*** P*****
PârâtC******** L**** B****
PârâtD******* T*** S* I******* L*****
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâţilor Consiliul Local Bacău şi Direcţia Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Bacău, excepţie invocată de pârâţi prin întâmpinare, şi în consecinţă respinge acţiunea formulată împotriva acestor pârâţi ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă. Admite în parte acţiunea formulată împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale precum şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată. Pronunţată azi, 19.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei.
Hotarare 879/2022 din 19.10.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, Amână pronunţarea pentru 19.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 5.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.10.2022Din lipsă de timp pentru deliberare, Amână pronunţarea pentru 5.10.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 21.09.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2022Termen la 21.09.2022, ora 10:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se va cita martora Rusu Valica, cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Termen la 18.05.2022, ora 10:00, pentru când părţile au ternen în cunoştinţă. Se va cita martora, la adresa acesteia de domiciliu astfel cum a fost indicată la acest termen.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022Termen la 19.01.2022, ora 10:00, pentru când se va cita reclamantul cu men?iunea de a se prezenta personal la interogatoriu. De asemenea, se vor cita martorii.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Respinge ca devenită lipsită de interes cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, declaraţia de reexaminare urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău. Pronun?ată azi, 11 noiembrie 2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare intermediara 98/2020 din 11.11.2020