B****** N****** D****
InculpatÎn baza art. 396 alin.1 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B.N.D., pentru săvâr?irea infracţiunii de instigare la infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prev. şi ped. de art. 47 Cod penal, rap la art. 268 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 396 alin.1 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul B.N.D.(cu datele de identificare de mai sus) pentru săvâr?irea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prev. şi ped. de art. 268 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, constată că faptele au fost comise în forma concursului real, iar în temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adăugă sporul obligatoriu de 2 luni, stabilind în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare. Potrivit art. 91 Cod penal rap. la art. 92 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni aplicată inculpatului, sens în care stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, inculpatul B.N.D.urmează a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, următoarele măsuri de supraveghere : • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; • să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale), în cadrul Primăriei comunei Nimigea, jud. Bistriţa-Năsăud. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care suma de 500 lei generată faza de urmărire penală şi suma de 500 lei generată faza de judecată). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.06.2022.
Hotarare 175/2022 din 03.06.2022Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 03.06.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Amânat pronunţarea hotărârii pentru data de 05.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022pentru reaudiere martor
Incheiere de sedinta din 26.01.2022lipsă martor
Incheiere de sedinta din 08.12.2021lipsă martor
Incheiere de sedinta din 27.10.2021pentru administrarea în continuare a probatoriului încuviinţat
Incheiere de sedinta din 23.06.2021pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 24.03.2021pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 27.01.2021pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 21.10.2020pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 17.06.2020pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 19.02.2020