B******* R***** I***
InculpatÎn baza art. 342 Cod procedură penală raportat la art. 35 C.proc.pen., constată competenţa Judecătoriei Iaşi în soluţionarea prezentei cauze. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul întocmit în data de 17.07.2019 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în dosarul de urmărire penală având nr. 7819/P/2017, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, privind pe inculpatul BEŞLEAGĂ RĂZVAN-IOAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art.335 al.2 teza IV Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beşleagă Răzvan Ioan. Copie de pe prezenta încheiere se va comunica, de îndată, inculpatului şi procurorului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23.10.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara685/2019 din 23.10.2019