S********* N******* A* P*********** F***** L**
ReclamantC******** L**** A* M*********** G******
PârâtU******* A************ T********** M********* G******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Giurgiu. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor Fortus Lex în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Giurgiu ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor Fortus Lex în contradictoriu cu pârâtul C******** L**** A* M*********** G******. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cerere de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată, astăzi, 07.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6413/2019 din 07.10.2019Respinge ca nefondată cererea de preschimbare a termenului de judecată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată, astăzi, 23.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 23.09.2019