B**** N******
ReclamantS******** R**** D* I****************** J******** D* I********* C******* ( U******* M******* N*******
PârâtRespinge excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii invocate de pârât. Admite acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâtul S. R.I. – D.J.I. C.(UNITATEA MILITARĂ NR. 0760). Constată că reclamantul este îndreptăţit la acordarea de către pârât a ajutorului în cuantum egal cu 20 de solde ale funcţiei de bază cuvenit la trecerea în rezervă pentru o vechime efectivă ca militar de peste 30 ani, în condiţiile art.20.alin.1 Anexa VII a Legii nr. 284/2010 şi a unui ajutor egal cu 6 solde ale funcţiein de bază deţinute în luna aprilie 2016, prevăzut de art. 20, alin. 2, secţiunea 3 anexa VII din Legea nr. 284/201 după încetarea suspendării exerciţiului dreptului. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată azi, 09.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 796/2020 din 09.06.2020Amână pronunţarea pentru data de 09.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2020Amână pronunţarea pentru data de 26.05.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.05.2020Preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de 24.03.2020 pentru data de 19.05.2020, ora 10:00 pentru când se citează părţile cu mentiunea "termen preschimbat din oficiu". Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea solutei la dispoziţia părţilor, conform art. 402 C.pr.civ., azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Potrivit Hotărârii Adunării Generale nr. 3/23.01.2020 a Tribunalului Cluj, care dispune suspendarea judecării cauzelor,amână cauza la data de 24.03.2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020pentru comunicarea precizării de acţiune.
Incheiere de sedinta din 06.12.2019