A** H**** I************ S**
ReclamantS* C*** I******** S*
PârâtI*** D******
IntervenientAdmite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1551,40 lei, cu titlu de penalităţilor de întârziere aferente dosarului de daună RCA/TM/2246/2019. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 827,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 10.07.2020.
Hotarare 6340/2020 din 10.07.2020Suspendat de drept în baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 18.03.2020AMANA CAUZA LA DATA DE 18.03.2020, SALA 22
Incheiere de sedinta din 12.02.2020