Z****** I***
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 C. proc. pen., constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1408/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 1408/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul Zaharia Ilie, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Codul Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Zaharia Ilie. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului Zaharia Ilie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.11.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 04.11.2019