D** A*****
InculpatÎn baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA GHERLA împotriva sentinţei penale nr.1138 din 18 octombrie 2019 a Judecătoriei Gherla, pe care o desfiinţează sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei aplicate şi judecând: În baza art.396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul DA la pedeapsa de: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de articolul 336 alineatul (1) din Codul penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute la articolul 66 alineatul (1) literele a) şi b) din Codul penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul articolului 66 alineatul (1) literele a) şi b) din Codul penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durată de 1 an, ca pedeapsă complementară. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Buza, judeţul Cluj sau la Primăria comunei Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menţine dispoziţiile din sentinţa penală atacată cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul în prima instanţă în favoarea statului. Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 decembrie 2019
Hotarare 1449/2019 din 06.12.2019