S**** I**** C*******
InculpatM****** C*********
Inculpat1. În temeiul art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul S**** I**** C*******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (faptă din data de 27.05.2017) În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a conduce orice categorie de vehicule, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Argeş. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Comunei Buzoeşti, judeţul Argeş, sau în cadrul Consiliului Local Buzoeşti, judeţul Argeş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 2 Cod procedură penală şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. 2.În temeiul 335 alin. 3 C.pen. cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte pentru inculpatul M****** C*********, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul unei persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.(fapta din 27.05.2017) În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. 1 Cod penal. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 88 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.07.2020.
Hotarare 91/2020 din 03.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 03.07.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020În temeiul art. 64 alin. 5 anexa nr. 1 din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecata în prezenta cauză pe durata stării de urgenţă prelungite.
Rezolutie din 14.05.2020Constată că prin Rezoluţia din data de 13.03.2020 judecata cauzei a fost preschimbată la data de 14.05.2020.
Rezolutie din 19.03.2020În temeiul art. 353 alin. 10 C.proc.pen., şi având în vedere măsurile instituite prin Hotărârea nr. 06/09.03.2020 a Consiliului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, constituit la nivelul Guvernului României, precum şi recomandările Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători, privind adoptarea unor măsuri pentru evitarea aglomerărilor de persoane în incinta instanţelor judecătoreşti, adoptate prin Hotărârea nr. 191 din 10 martie 2020, respectiv Hotărârea nr. 192/13.03.2020, precum şi Decizia nr. 20/12.03.2020 a Baroului Argeş, instanţa reţine că se impune preschimbarea termenului alocat acestui dosar la un alt termen, care să corespundă planificării şedinţelor completului C 3-1. Pentru aceste motive, instanţa va admite sesizarea din oficiu şi va preschimba termenul de judecată acordat iniţial la data de 19.03.2020, ora 09:00, pentru data de 14.05.2020 – Complet C3-1, ora 09:00, pentru când se menţin măsurile de la termenul anterior şi se vor cita părţile cu menţiune despre măsura preschimbării.
Rezolutie din 13.03.2020Citarea inculpatului M****** C********* cu mandat de aducere potrivit disp. art. 265 C. proc. pen. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19 Martie 2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020