M**** I**
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 C.p.pen., raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului M**** I** , , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat , fără drept de circulaţie în România, prev. de art. 334 alin. 4 C.pen. În baza art. 396 alin. 1, 4 C.p.pen., raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului M**** I**, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 C.pen. În baza art. 38, 39 C.pen., contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare şi 1 an închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, adică 2 luni închisoare, urmând ca la final inculpatului M**** I** sa-i fie stabilită o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 83 alin. 1 C.pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila , la datele fixate de acesta; - b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; - d) să comunice schimbarea locului de muncă; - e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 C.pen., impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată in folosul comunităţii pe o perioadă de 45 de zile. Munca se va desfă?ura în cadrul Primăriei com. Salcia Tudor, jud. Brăila În baza art. 86 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Brăila. În baza art. 404 alin. 3 C.p.pen., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 C.pen. În baza art. 274 alin. 1 C.p.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1000 lei in faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2020.
Hotarare 107/2020 din 23.01.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 23.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2020administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 30.10.2019faţa de lipsa de apărare
Incheiere de sedinta din 18.09.2019