Dosar 2743/62/2019 din 22.07.2019

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2743/62/2019
Data dosar:
22.07.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 09:00

    Complet: MAS2
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov - Secţia 1 Civilă. Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta T****** E**** reprezentată convenţional de avocat Paraschiv Ramona Lorena, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI ”CFR CĂLĂTORI” S.A. prin reprezentat legal, în favoarea Curţii de Apel Braşov - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Definitivă. Pronunţată azi, 29.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 962/2019 din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 15.11.2019 la ora 09:00

    Complet: MAS2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.11.2019, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.11.2019
  • Sedinta din data de 31.10.2019 la ora 09:00

    Complet: MAS2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.11.2019, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD