S**** I******* S**
ReclamantB** G**** S**
PârâtAnulează cererea formulată de reclamanta S**** I******* S** în contradictoriu cu pârâta B** G**** S**. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 11.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 11.03.2019Stabileşte termen la data de 11.03.2019, C12 civil 2019 Camera de Consiliu, fără citare.
Se va emite adresă către reclamantă cu menţiunea ca în termen de 10 zile de la comunicare, sub sancţiunea anulării cererii, să depună la dosar originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, cu menţiunea că poate formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea adresei, sub sancţiunea decăderii, şi cerere de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru în termen de 5 zile de la comunicarea adresei, sub sancţiunea decăderii. Termen de verificare 06.03.2019, fără prezenţa părţilor.