D********* C** S**
ApelantD* P*** E******
ApelantM***** S****
ApelantAdmite excepţia necompetenţei funcţionale a Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Timiş în ceea ce priveşte soluţionarea prezentului litigiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I civile a Tribunalului Timiş. Constată ivit conflictul negativ de competenţă, suspendă din oficiu soluţionarea apelului şi dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a, în vederea soluţionării acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 18.11.2019Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanta reclamantă SC Dipeuroita Com S.R.L.. Dispune reducerea taxei judiciare de timbru aferentă apelului incident de la suma de 3311,65 lei, la suma de 500 lei. Dispune citarea apelantei reclamante SC Dipeuroita Com S.R.L. cu menţiunea ca până la termneul următor acordat să facă dovada achitării acestei taxe judiciare de timbru în cuantum de 500 lei, sub sancţiunea anulării apelului incident ca netimbrat. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.09.2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019pentru îndeplinirea procedurii de citare cu apelanţii D********* C** S** şi D* P*** E******.
Incheiere de sedinta din 09.09.2019