I***** I*** L****
InculpatÎn baza dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată că Judecătoria Braşov este competentă să soluţioneze prezenta cauză şi că a fost legal învestită cu rechizitoriul nr. 7035/P/2019 emis la data de 30.10.2019 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov privind pe inculpatul I***** I*** L****,cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C.p. În baza dispoziţiilor art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I***** I*** L****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 13.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 13.01.2020