M***** I** R*****
InculpatAdmite cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 Cod pr. pen. În baza art. 386 alin. 1 Cod pr. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din art. 335 alin. 1 şi art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, în art. 335 alin. 1 şi art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 113 şi urm. şi art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 335 alin. 1 şi art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 113 şi urm. şi art. 38 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 129 alin. 1 Cod penal şi art. 396 alin. 10 teza finală Cod pr. pen., ia faţă de inculpatul M***** I** R***** măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, prevăzută de art. 118 Cod penal, pentru o perioadă de 3 luni, ce se va executa potrivit art. 511 Cod pr. pen. şi art. 67 din Legea nr. 253/2013, supravegherea şi îndrumarea acestuia în executarea măsurii educative a supravegherii urmând a fi realizate de către tatăl inculpatului, iar controlul executării măsurii educative a supravegherii şi controlul îndeplinirii atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea urmând a fi realizate de către consilierul de probaţiune din cadrul Serviciului de Probaţiune Gorj. În baza art. 121 alin. 1 lit. e, alin. 3 Cod penal, impune inculpatului, pe durata executării măsurii educative a supravegherii, următoarea obligaţie, supravegherea executării acesteia urmând a se face de către Serviciul de Probaţiune Gorj: - să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. În baza art. 123 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2019.
Hotarare 933/2019 din 22.05.2019