L******* P*****
InculpatS********** A*****
Parte vătămată1. În baza art.396 alin.(2) Cod procedură penală condamnă inculpata L P, fiica lui B şi D, născută la data de în municipiul Z, judeţul S, domiciliată în comuna D, sat V nr., judeţul S, locuind fără forme legale în comuna R C, sat R Cnr.judeţul C, de cetăţenie română, cu antecedente penale, având CNP – 2, în prezent încarcerată în Centrul de Arest Preventiv al I.P.J. Cluj, la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat", prev. şi ped. de art.228 alin.(1), art.229 alin.(1) lit.b) Cod penal, în condiţiile art.396 alin.(10) Cod procedură penală, cu executare în detenţie, persoană vătămată fiind S A, cu domiciliul în municipiul D, str.C nr. , bloc , ap. judeţul C, indicată pentru comunicare acte alături de adresa din comuna B, sat V nr., judeţul C.2. În baza art.66 alin.(1) lit.a), b) şi l) din Codul penal interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi respectiv dreptul de a se afla în municipiul Dej şi pe raza comunei Bobâlna, judeţul Cluj, totul pe o perioadă de 3 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. 3. În baza art.65 alin.(1) şi (3) Cod penal, raportat la art.66 alin.(1) lit.a), b) şi l) Cod penal, aplică aceleiaşi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi respectiv dreptul de a se afla în municipiul Dej şi pe raza comunei Bobâlna, judeţul Cluj, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.4. În baza art.72 alin.(1) Cod penal, coroborat cu art.393 alin.(2) Cod procedură penală deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatei durata măsurilor preventive privative de libertate luate sub forma reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 07.07.2019 şi până la data de 03.09.2019 inclusiv.5. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpată prin încheierea Judecătoriei Dej nr.519 din data de 27.09.2019, urmând a fi înştiinţate de îndată organele abilitate.O copie a prezentei se comunică inculpatei, organului de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor şi organelor de frontieră.6. În baza art.397 alin.(1) Cod procedură penală, art.19 şi art.25 alin.(1) din acelaşi cod, raportat la art.1357 şi urm.Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Sîntejudean Angela şi-n consecinţă :- obligă inculpata la plata în favoarea părţii civile a sumei de 40.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.- respinge cererea părţii civile de plată a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei ca nefondată.7. În baza art.274 alin.(1) Cod de procedură penală obligă inculpata la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.8. Stabileşte în favoarea avocatului Mînzat Marcel, apărător desemnat din oficiu, pentru asistenţa judiciară acordată în faza de cameră preliminară în cuantum de 627 lei şi respectiv în faza de judecată în cuantum de suma de 868 lei onorariu avocaţial care se va avansa din fondurile Ministerului JustiţieiCu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru persoana vătămată/parte civilă, inculpată şi procuror.Pronunţată în şedinţa publică azi 25.11.2019.
Hotarare 731/2019 din 25.11.2019PENTRU CITAREA INCULPATEI ŞI A PERSOANEI VĂTĂMATE/PĂRŢI CIVILE.
Incheiere de sedinta din 11.11.2019