S* A******* T**** S**
IntimatÎn temeiul art. 298 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, recunoaşte decizia de impunere a sancţiunii pecuniare emisă de Adm. verwerking flitsgegevens CJIB, din data de 13.07.2018, definitivă la data de 24.08.2018, prin care intamtei S.C. ANCUDANI TRANS S.R.L., cu sediul în comuna Bosanci, str. Puiu nr. 767, jude?ul Suceava, i-a fost aplicată amenda de 252 euro pentru săvârşirea contraven?iei prevăzute de Legea administra?iei juridice pentru respectarea regulilor de circula?ie, articolul 2. Potrivit art. 300 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, obligă intaimata S.C. ANCUDANI TRANS S.R.L. la plata sumei de 1168,70 lei, reprezentând contravaloarea amenzii aplicate, de 252 euro, calculată la cursul valutar de la data aplicării sancţiunii (respectiv 24.08.2018, dată la care cursul valutar era de 4,6377 lei pentru 1 euro). Dispune comunicarea către autoritatea emitentă şi Ministerul Justiţiei a unui exemplar al prezentei sentinţe penale, după rămânerea definitivă. În temeiul art. 305 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.06.2019.
Hotarare 470/2019 din 26.06.2019Amână pronun?area cauzei la data de 26.06.2019. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi 11.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.06.2019Amână pronun?area cauzei la data de 11.06.2019. Pronun?ată în ?edin?a publică, zi, 27.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2019